Śavāsana: cea mai grea postură

Stai culcat pe spate și nu faci nimic. Așa arată, din afară, Śavāsana, postura cadavrului (śava înseamnă cadavru, āsana, postură), sau, spus mai blând, postura de relaxare finală. Nu cere forță, echilibru sau mobilitate. Și totuși, dintre toate posturile clasei, e cea care ne reușește cel mai rar.

Greutatea ei stă în altă parte. Tot ce ai învățat să faci o viață întreagă (să te ții, să te miști, să plănuiești) trebuie oprit. Corpul se lasă convins în câteva minute. Mintea nu se oprește la comandă.

De ce e grea

Într-o postură în picioare atenția are de ce să se țină: talpa care apasă, genunchiul care se întinde, brațul care se lungește. În Śavāsana reperele dispar, iar mintea, lăsată fără ocupație, face ce știe: fuge la lista de cumpărături sau la discuția de mâine. Sau, obosită, adoarme.

A sta treaz și liniștit în același timp e o deprindere. Nu îți iese din prima și nici nu trebuie: se învață în cele șapte-zece minute de la sfârșitul fiecărei clase, de-a lungul multor clase.

Cum se așază

Relaxarea nu se poate porunci, dar i se pot pregăti condițiile. De ele depinde tot restul. Tot ce urmează e recuzită obișnuită, o găsești la studio.

• Capul stă pe o pătură împăturită, atât cât fruntea să fie puțin mai sus decât bărbia. Ceafa se lungește, iar ochii se lasă în orbite în loc să privească în sus.
• Corpul e simetric. Apropii întâi călcâiele, așezi bazinul egal, apoi lași picioarele să cadă în afară în aceeași măsură.
• Brațele stau la 30-45 de grade de trunchi, cu palmele în sus. Înainte să le lași, tragi ușor omoplații sub tine, ca pieptul să rămână deschis.
• Ochii sunt închiși. O bandă de bumbac sau o pătură ușoară peste ei liniștește mult: fără lumină, fața se destinde de la sine.
• Genunchii primesc un bolster sau o pătură rulată dedesubt dacă lombara e sensibilă. Spatele de jos se așază atunci pe podea fără să tragă.
• O pătură peste corp. Corpul nemișcat se răcește repede, iar frigul strânge mușchii la loc.

Dacă ai o problemă de spate, ești însărcinată sau amețești întins pe spate, spune-i profesorului înainte de clasă: postura se adaptează. Yoga nu înlocuiește consultul medical.

Ce se întâmplă în corp

Întins, susținut și acoperit, corpul își încetinește treptat ritmul cardiac și respirația, tonusul mușchilor scade, iar balanța sistemului nervos se mută dinspre ramura simpatică, cea a efortului, spre cea parasimpatică, a refacerii. Nimic misterios: e ce face organismul ori de câte ori îl lași să se oprească.

Deosebirea față de o simplă odihnă: aici rămâi de față și privești corpul cum se lasă.

Ce faci, de fapt

Parcurgi corpul de la tălpi în sus: tălpile, gambele, coapsele, bazinul, spatele, brațele, umerii, gâtul, fața. Pe fiecare o lași să cadă în podea, apoi treci mai departe. Nu forțezi nimic; observi și dai drumul.

Apoi urmărești respirația fără să o schimbi. Aerul intră, aerul iese. Când mintea pleacă (și pleacă), o aduci înapoi la respirație, fără reproș. E aceeași mișcare pe care o exersezi în meditație: nu mintea goală, ci atenția adusă mereu în același loc.

Patañjali leagă, în „Yoga Sutra” II.47, postura fermă și comodă de slăbirea efortului (prayatna-śaithilya). În celelalte āsana o învățăm puțin câte puțin; în Śavāsana nu rămâne decât ea (vezi Sthira și sukha).

Ce iese prost, de obicei

• A adormi. Relaxarea e o stare de veghe. Somnul e altceva: în somn nu mai ești acolo. Dacă ți se întâmplă des, verifică pătura de sub cap și cât dormi noaptea.
• A te foi. O mâncărime, o cută a hainei. Dacă e nevoie, rezolvi o dată, cu o mișcare mică, și te reașezi. Restul se lasă să treacă.
• A ieși mai devreme, „că e gata”. Abia în ultimele minute mintea tace cu adevărat. Le pierzi tocmai pe ele.
• A sări peste ea, fiindcă „partea importantă a trecut”. Partea importantă e aceasta: aici efortul clasei se așază în corp. Fără ea, clasa rămâne doar efort.

Cum ieși

Nu te ridici dintr-odată. Întâi mișcă degetele mâinilor și ale picioarelor, apoi lasă respirația să se adâncească de la sine. Îndoaie genunchii, rostogolește-te pe partea dreaptă și stai o clipă, cu capul pe braț. Când ești gata, te sprijini în mâini și te ridici în șezut, cu capul ultimul. Ochii îi deschizi la urmă.

Ieșirea lentă face parte din postură: corpul are nevoie de câteva respirații ca să își recapete tonusul, iar liniștea se poate păstra și pe drumul spre casă.

Śavāsana e poarta spre prāṇāyāma, respirația lucrată conștient, și spre meditație: amândouă cer un corp care știe să stea nemișcat fără să adoarmă. De aceea, la studio nu sărim niciodată peste ea. Poți vedea cum arată o clasă, de la prima postură până la aceasta.